Conform traditiei, la inceputul fiecarui an, Circ & Variete Globus continua sirul premierelor, transformand si luna ianuarie intr-o adevarata sarbatoare. Asadar, din 13 ianuarie un nou spectacol de senzatie – premiera celei de-a VII-a editii a Galelor Circului, care se desfasoara sub forma unui concurs. In cadrul acestui show de gala, publicul isi alege favoritii, evenimentul desfasurandu-se sub sloganul „Tu votezi castigatorii”.
Fiind cea de-a patra editie internationala, participarea artistilor straini este din ce in ce mai numeroasa, iar publicul este deja obisnuit cu surprize care mai de care mai spectaculoase si cu editii din ce in ce mai puternice. Astfel, Galele cu numarul VII vor avea ca principala atractie crocodilii si pitonii reticulati, cea mai mare specie din familia lor, care au o lungime si greutate apropriata de cea a anacondelor. Iar pentru amatorii de senzatii tari, putem aminiti si agresivitatea iesita din comun a acestor reptile... Cei sapte crocodili care insumeaza peste 4 tone de solzi si piele pretioasa, vor fi insotiti de celebrul dresor german Karah Khavak.
Lista evolutiilor de senzatie din aceasta editie, continua cu un extraordinar numar de salturi la bascula. De la Circul Mare din Moscova, trupa Assadullin, detinatoare a numeroase premii internationale, va incanta publicul cu figuri acrobatice de domeniul fantasticului: triplu salt mortal, cvadruplu salt mortal, cvadruplu salt intins pe picioroange, si enumerarea ar putea merge mai departe cu denumiri si termeni tehnici ce par desprinse din filmele SF...
Bulgaria este reprezentata de trupa Sifolini, cu periculosul numar executat pe roata mortii, iar din Rusia avem un numar de jonglerie care sfideaza orice lege elementara a fizicii. ”Profesori” - componentii trupei Shcherbakov.
Traditia face ca de aproape 31 de ani incoace, in Principatul Monaco sa se desfasoare cel mai important festival din lumea circului. Festivalul International de Circ de la Monte Carlo este topul manifestarilor de acest gen, Campionatul Mondial al artei de circ. Excelenta Sa, regretatul Print Rainier de Monaco, fondatorul acestui eveniment, a reusit sa redefineasca spectacolul de circ, distantandu-l pentru totdeauna de impresiile periorative, de imaginea de balci asociat doar cu praful, rumegusul si mirosul de animale. A aratat tuturor ca spectacolul de circ este o arta si l-a transformat intr-un festival care, prin valoarea lui, poate rivaliza cu decernarea premiilor Oscar. Din 18 ianuarie 2007, la cea de-a 31-a editie a celui mai mare eveniment din lumea circului, Romania a fost reprezentata din nou de catre trupa Cirneanu-Platinium, cei care in 2002 au castigat Clownul de Bronz si titlul de cea mai buna trupa de bare fixe din lume, cu numarul intitulat “Fanteziile marii”.
De data aceasta, directorul artistic al Festivalului, domnul Urs Pilz, a fost impresionat de o noua creatie a echipei tehnico-artistice de la Circ&Variete Globus: “Tango aerian”. Inalta tinuta artistica, aranjamentul coregrafic si regizoral al figurilor aeriene de mare performanta fac din acest numar aerian, unic, cel mai bun produs de export al Circului&Variete Globus. Pe langa acrobatiile aeriene pe chingi, complexitatea tangoului aerian include un numar de kopf-balans, figuri pe corzi elastice de bungee jumping si elemente de dans.
In seara de 21 ianuarie, dupa ce juriul de specialitate a dezbatut in spatele usilor inchise mai mult de o ora si jumatate, emotiile celor care au reprezentat Romania la Festivalul International de Circ de la Monte Carlo au luat sfarsit. In salonul de festivitati al hotelului Fairmont Monte Carlo, unul dintre cele mai luxoase din intreg principatul, Printesa Stephanie de Monaco a anuntat castigatorii unei competitii acerbe, care pentru cateva spectacole a reunit crema cremelor, formata din cei mai buni artisti de circ din lume.
Specialistii desemnati sa jurizeze editia din 2007, au decis ca „Tangoul aerian”, creatia echipei tehnico-artistice de la Circ&Variete Globus, sa primeasca un clown de bronz, premiu care a fost anuntat trupei Cirneanu-Platinium de catre insasi printesa Stephanie de Monaco. Aceasta onoare le este rezervata numai campionilor care reusesc sa strabata anevoiosul drum ce duce catre festivitatea din seara magica a decernarii premiilor. Astfel, trupa Cirneanu Platinium a devenit din 28 ianuarie 2007, in mod oficial, dubla laureata a campionatului mondial de circ, o competitie ai carei castigatori sunt propulsati direct in cele mai inalte ierarhii din lumea circului.
Echipa care a realizat „Tangoul aerian” este formata din: Brindusa Novac (coregrafia si regia), Ama Butoiescu (costume si coordonare acrobatica), Florin Cirneanu (coordonator acrobatic), Alice Visan (miscare scenica), Maria Lazar-Augustin si Aurelia Cornea (coordonatoarele numarului de kopf-balans).
In seara de 8 mai, incepand cu ora 21:00, pe traseul Piata Victoriei - Piata Natiunilor Unite, trei care, transformate in scena, au defilat pe una dintre cele mai vechi si cunoscute artere ale orasului, locul de promenada preferat de catre societatea interbelica. Pe aceste trei scene, fiecare dintre ele avand o tematica scenografica deosebita, inspirata din fotografii de epoca, s-au aflat celebritatile unei perioade cu un parfum aparte: Cristian Vasile (Aurelian Temisan), Jean Moscopol (Jorge), Maria Tanase (Maria Buza), Constantin Tanase (Mihai Ciuca), Edith Piaf (Liana Lungu), Fred Astaire (Silviu Biris), alaturi de orchestra Cardinal si taraful Ciuleandra. Da, orchestra si taraf pentru ca pe durata acestei parazi s-a cantat live, s-a dansat si s-a repus in lumina cabaretul, un gen de spectacol care a avut perioada lui de glorie, dar care, odata cu premiera de la Circ & Variete Globus, recastiga teren in topul preferintelor consumatorilor de spectacole bune.
Pe calea Victoriei inca mai exista cateva locuri ce si-au castigat o rezonanta aparte inca din perioada interbelica, iar artistii nostri au adus un omagiu acestor simboluri ale Bucurestilor, prezentand live cateva momente din showul de cabaret: prima oprire a carelor a fost la Capsa, celebrul local devenind pentru o seara gazda dansului care defineste insasi ideea de cabaret: can-can. Ultima oprire a fost la restaurantul Caru cu Bere, locul fiind rezervat aparitiei pe scena a privighetorii muzicii populare romanesti - Maria Tanase.
Aceste cateva momente din Micul Paris, evenimentul cultural diferit de tot ceea ce ofera agenda culturala bucuresteana, au readus in actualitate atmosfera romantica si relaxanta a perioadei interbelice, deseori povestita cu mult drag de catre bunicii nostri.
Promovarea celor mai noi produse “Avon” s-a realizat in cadrul unui fastuos spectacol la Circ & Variete Globus, acolo unde odata cu pasirea in sala de spectacol se dezvaluia o scenografie montata special pentru a-ti reda atmosfera unei lumi Avon, creeata din voaluri, farduri si culorile specifice companiei.
Spectacolul a fost conceput pentru a crea inca de la inceput participarea activa a celor prezenti si a-i antrena pentru ceea ce avea sa urmeze : spectacolul din sala.
Premierea coordonatorilor Avon s-a realizat intr-un mod unic , fiecare premiu aducand cu sine si o surpriza. Surprizele au variat de la momente aeriene la momente de dans, de la poezie la hit-uri muzicale, ce au fost puse in scena sustinand si adaugand culoare festivitatii de premiere.
Produsele promovate intr-un cadru fastuos au fost : Rimel Ultra Lash, Apa de parfum – Rouge Christian Lacroix – pentru Ea, Apa de parfum Noir Christian Lacroix – pentru El, Crema de noapte Anew Ultimate si Ser antirid regenerator Anew Ultimate si Ruj Ultra Soft Mouse .
Toate interventiile artistice s-au intrepatruns cu momente de muzica si poezie, realizate de cei 9 M.C.(cantareti de renume si actori ai Teatrului National) ai diviziilor Avon.
In conditiile in care „Elfii contraataca” nu sunt o reluare a „Secretelor elfilor”, toate momentele artistice ale acestui nou show sunt unice prin deosebita lor creativitate, prin ideile inovatoare aduse in lumea circului si prin tehnica performanta a executiei. Dintre acestea trebuie mentionate cele doua creatii de „geometrie aeriana” ale Amei Butoiescu, numarul de sfere si cel de cuburi, momente de creativitate artistica la superlativ, dar si numerele artistilor straini invitati. Lista trebuie inceputa cu o senzatie acrobatica venita din Ucraina: numarul de leagan si figurile extrem de riscante executate de catre membrii trupei Energy, conduse de Serghei Didyk, grup ce a fost laureat cu Premiul Special la Monte Carlo, in 2004. Apoi, de la Circul Mare din Moscova, avem o superba combinatie de sirma inalta si sarma joasa, Gheorgh si Eliza Hachatrian lucrand in paralel pe cele doua recuzite, iar din Cehia si Polonia au sosit Milana si Mariusz, doi echilibristi de mare clasa. Sa nu-l uitam nici pe Stefan Plesoianu care aduce in scena o realizare in premiera: dresura de lei si tigri albi, cat si de cai, in „luminile noptii”. Toate aceste atractii confera o amprenta distincta productiei „Elfii contraataca” si o situeaza la un nivel superior predecesoarei sale, evolutia tehnica si artistica oferind spectatorilor posibilitatea de a se intalni cu spiritele focului, pamantului, apelor, padurilor si aerului, zburand impreuna cu acestea intr-un spectacol magnific!
Scenariul ce apartine Brindusei Novac, nu este un surogat al primului episod, ci defineste o poveste complet noua, ale carei singure puncte comune cu trecutul sunt doar personajele principale: elfii, gnomii, hobitii, Vrajitorul Secret (Tomi Cristin), Ducesa Ciuperca (Manuela Harabor), Contesa Padurii (Alina Tomi), Printesa Apelor (Alice Visan), Printul Salamandra (Andrei Duban sau Razvan Oprea), Regele Animalelor (dresorul Stefan Plesoianu) si telestirista Camelia Lazar, pe langa acestia facandu-si aparitia maleficul Comandor (Silviu Biris).
3007 - Terra maimutelor este unul dintre acele spectacole care trebuie vazute, pentru a putea fi crezute, mai ales ca a fost conceput ca sa asigure inceputul unei stagiuni plina de succese si multe spectacole s-au jucat cu sala plina. In urma eforturilor umane depuse de intreaga echipa a realizatorilor, intr-un consens demn de adevarati campioni ai artei, s-a ajuns la extraordinara performanta de a transpune efectele si atmosfera supra realista a filmelor de fictiune, intr-un spectacol live, lucru care nu a fost usor deloc
Dupa o criogenare de 1000 de ani, doua dintre personajele principale, interpretate de Anca Sigartau sau Oana Sarbu si Jorge, se trezesc intr-o lume condusa de maimute. Maimutele conduc si judeca lumea, maimutele semneaza documentele oficiale, maimutele fac ordinea mondiala, iar marea provocare a actorilor Silviu Biris, Manuela Harabor, Alina Tomi, Razvan Oprea, Tomi Cristin sau Mihai Ciuca este ca, exceptandu-i pe ultimii doi, trebuie sa-si joace rolurile cu masti si in costume de maimuta. Acest nou show de la Circ & Variete Globus contine atat maimute „create” cu ajutorul mastilor, cat si maimute adevarate, iar daca pana acum publicul a fost obisnuit sa vada acrobatiile la bascula executate numai de oameni, acum acestea sunt executate de maimute reale care sunt fie acrobate la bascula, o atractie unica in lume, fie acrobate pe sarma, camile si ponei sau cimpanzei dresati (detectivi). Un loc aparte din spectacol este rezervat baletului subacvatic ce se desfasoara intr-o imensa semisfera plina cu apa, spiralelor aeriene si riscantele acrobatii pe franghii indiene. Deci, iata cum ajungem din nou la ceea ce spuneam mai devreme: un show asa cum nu s-a mai vazut in Romania!
Primaria Municipiului Bucuresti si Circ & Variete Globus a organizat un nou Revelion, spectatorii fiind invitati sa petreaca o adevarata „Noapte a viselor”. Fiecare dintre cei care au ales sa petreaca trecerea dintre ani la Circ s-a simtit ca o stea ce straluceste in „Noaptea viselor”, pentru ca fastul ce urma sa troneze pe toata durata evenimentului s-a facut simtit inca de la intrare. Intre orele 21:00 si 21:30 s-a desfasurat un generos foc de artificii, covorul rosu le-a stat la picioare, la intrare au primit o cupa de sampanie si masti de carnaval, iar in foyer au cantat formatiile Sfera si Pacifica (ex-Compact). In tot acest timp, pe spectatori au fost atintite camerele televiziunii ce a preluat in direct evenimentul, caci, nu-i asa, doar o noapte pe an este „Noaptea viselor”.
Incepand cu ora 22:00 a inceput grandiosul spectacol care s-a desfasurat pe trei scene in sala de spectacol si o a patra in foyer. Asa cum de fiecare data Circ & Variete Globus a oferit spectatorilor sai acel „altceva” de care este nevoie in arta, nici de data aceasta nu a fost altfel. „Noaptea viselor” a fost un Revelion diferit de toate celelalte oferte atat prin structura sa interactiva, publicul avand ocazia sa danseze in arena, foarte aproape de cei care au cantat, cat si prin continutul artistic ce a depasit granita banalelor aparitii succesive. In mod special pentru acest eveniment au fost creeate atractii de circ cu un caracter unic. Alaturi de prezenta extraordinara a trupei de dans Platinium, laureata la Monte Carlo, multi dintre artistii romani ce evolueaza la cele mai mari circuri din lume s-au reunit pentru cateva momente speciale din „Noaptea viselor”.
2008-03-20