In calitate de secretar de presa al prim-ministrului Golda Meir in timpul razboiului pe care l-a purtat Israelul impotriva Egiptului si Siriei in 1973, Medzini a participat la reuniunile cabinetului de razboi de la Tel Aviv, pe care spune ca Meir le-a condus cu doua pachete de tigari Chesterfield si nenumarate cesti de cafea.
Medzini a calatorit cu corespondenti straini pe linia frontului si, pana in prezent, spune ca inca mai poate vedea cadavrele si tancurile in flacari.
Medzini spune ca o diferenta intre atunci si acum este un sentiment de „furie” pe care israelienii il simt fata de cat de mare este deja numarul victimelor si de acoperirea pe scara larga a ostaticilor civili si de moartea femeilor si a bebelusilor pe retelele sociale. Pana acum, au fost peste 1.200 de victime israeliene in aproximativ patru zile – un numar care ar putea depasi cele 2.600 de victime in razboiul de la Yom Kippur, care a durat 19 zile. Acum cincizeci de ani, Medzini spune: „Am fost mai suparati de faptul ca am fost prinsi nepregatiti. De data asta simtim ca exista un inamic total diferit.”
TIME a discutat cu experti despre istoria razboiului de la Yom Kippur, lectiile care au iesit din acesta si cum a remodelat Israelul si regiunea. Abraham Rabinovich, autorul cartii Razboiul de Yom Kippur: Intalnirea epica care a transformat Orientul Mijlociu, descrie razboiul de Yom Kippur atat „cea mai mare victorie militara pe care a avut-o Israelul vreodata”, cat si „cel mai traumatizant eveniment din istoria Israelului”.
O asemanare intre razboiul din 1973 si razboiul din 2023 este ideea ca Israelul a fost surprins cu nerabdare. Razboiul din 2023 a inceput intr-o sambata, cand multi israelieni stau acasa pentru a respecta Sabatul, in timp ce razboiul din 1973 a inceput de Yom Kippur, o zi sfanta in care multe afaceri israeliene sunt inchise pentru a putea merge la sinagoga si post. Dupa cum a descris TIME izbucnirea razboiului de la Yom Kippur in numarul din 15 octombrie 1973 al revistei:
Luptele au izbucnit cand trupele egiptene au traversat Canalul Suez si soldatii sirieni au lovit in nord, pe Inaltimile Golan. Ambele forte au strabatut linia frontului Israelului si si-au deschis drumul in teritoriul controlat de Israel sub stralucirea soarelui de dupa-amiaza. Sustinuti de artilerie grea si avioane de mitralare, acestia au manevrat cu tancuri si vehicule blindate. Elicopterele au transportat cateva trupe arabe in lupta. Observatorii Natiunilor Unite au raportat ca au vazut egipteni trecand in desertul Sinai in cinci puncte de-a lungul canalului de 103 mile; Trupele siriene au fost vazute deplasandu-se in Israel peste sectiunea centrala a liniei de incetare a focului Inaltimile Golan de catre alte echipe ONU. Sirienii au fost opriti in scurt timp, dar egiptenii au sustinut ca in cateva ore au ocupat aproape tot malul de est al canalului – o afirmatie respinsa rapid de israelieni. Desi atat Egiptul, cat si Siria au insistat ca trupele invadatoare israeliene au inceput razboiul, dovezile au indicat in mod clar ca al patrulea razboi arabo-israelian in 25 de ani a fost lansat de o invazie araba masiva. In 24 de ore, trupele israeliene au oprit atacul arab si au lansat un contraatac brutal.
Vestea invaziei i-a trimis pe civili israelieni sa-si curete adaposturile anti-bombe, sa-si umple cazile cu apa si sa-si lipeasca ferestrele pentru intreruperi.
La mai multe sinagogi, slujbele au fost intrerupte cand sacristanii se ridicau si strigau numele tinerilor care erau chemati la datorie; alti inchinatori, auzind vestea, si-au impaturit repede salurile de rugaciune si au plecat; unii s-au intors mai tarziu, in uniforma, sa-si ia ramas bun de la familii. In acea zi, avioanele de razboi israeliene au zumzait in principalele orase ale Israelului, poate ca un semnal pentru chemarea fortelor aeriene; dar a fost o intamplare curiosa, pentru ca avioanele nu mai survolasera niciodata Israelul in timpul Yom Kippurului.
Israelul ar ajunge sa castige razboiul de aproximativ trei saptamani, imputernicit de arme si ajutor militar din partea Statelor Unite. Fortele israeliene au marsaluit prin canalul Suez in Egipt si i-au impins pe sirieni de pe Inaltimile Golan, lansand o ofensiva in Siria. Deocamdata, orice posibilitate de ajutor pentru Israel este blocata, deoarece Camera Reprezentantilor SUA ramane fara un Presedinte.
In 1973, obiectivul Egiptului in traversarea Canalului Suez a fost sa forteze Israelul sa se apropie de masa de negocieri pentru a incheia un acord de pace si a recapata controlul asupra peninsulei Sinai. Potrivit lui Avi Shilon, un istoric care preda la Colegiul Tel-Hai din Israel, „Egiptenii si sirienii nu planuiau sa cucereasca Israelul. Ei planuiau sa loveasca Israelul si sa forteze Israelul sa intre in negocieri. Pentru ei, a fost suficient sa loveasca Israelul pentru a arata ca pot invinge Israelul in primele zile si au preferat sa se opreasca, asa ca a fost mai usor pentru Israel sa lanseze un atac de razbunare.”
Dupa Yom Kippurwar, prim-ministrul Meir al Partidului Laburist a demisionat si a fost ales pentru prima data un guvern de dreapta, dominat de Likud (partidul pe care l-a condus actualul prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu). Ca parte a unui tratat de pace permanent semnat in 1979, mediat de presedintele american Jimmy Carter, Israelul a returnat Egiptului peninsula Sinai.
Acel acord de pace va continua sa formeze „baza viitoarelor acorduri de pace intre alte state arabe si Israel”, spune Alexander Burns, expert in istoria razboiului de Yom Kippur si profesor de istorie la Universitatea Franciscana din Steubenville.
Mostenirea razboiului de la Yom Kippur persista in alte moduri. Dupa razboiul de la Yom Kippur, Israelul si-a pierdut un sentiment de securitate pe care nu l-a reusit niciodata sa-l recastige pe deplin. „A spart imaginea de invincibilitate a Israelului si a facut Israelul mai umil”, spune Boaz Atzili, politolog la Scoala de Servicii Internationale a Universitatii Americane.