Cat de eco este eco-turismul?

Eco-turismul. Este acest nou concept care se inscrie atat de bine in tendintele verzi ce se trambiteaza de cativa ani incoace, o contradictie in sine?

Exact ca si in episodul cu marul, ariile protejate din intreaga lume au darul de a atrage mii de turisti, dornici sa guste din bucata interzisa. Promovate sub denumirea de adventure trips, aceste circuite turistice exotice presupun explorarea de catre grupuri curioase de turisti a unor teritorii salbatice mai putin accesibile.

Problema intervine in momentul in care numarul turistilor creste de la an la an, amenintand echilibrul ecologic al zonei si proliferand riscul contaminarii zonei cu specii invazive.

Exista o nazuinta mondiala pentru a pastra integritatea si unicitatea anumitor zone ale Pamantului, insa cat de realist este sa ne imaginam ca numarul crescut de turisti in aceste arealuri nu poate influenta echilibrul faunei si florei locale? Si atunci ce ar fi de facut?

Putem interzice accesul total in aceste zone sau putem rationa numarul de turisti? Sau poate ca fiecarui om care paseste pe aceste meleaguri ar trebui sa i se acorde aceasta favoare o singura data in viata?

Nu exista o solutie simpla pentru aceste intrebari, insa important este ca ele sa fie puse.

“Fiecare om ucide lucrurile pe care le iubeste”spune Oscar Wilde

Un exemplu elocvent in acest sens sunt Insulele Galapagos, un ecosistem unic in lume, cu specii protejate de lege, care pana de curand s-a aflat pe lista UNESCO a celor mai amenintate zone.

La inceputul anilor ’90 numarul turistilor care paseau pe aceste meleaguri se ridica la 41 000 anual. In prezent, in ciuda recesiunii, numarul lor se mentine la 170 000 de vizitatori in fiecare an. Atrasi de apele albastre si transparente, de mirajul broastelor testoase uriase sau de scufundari, de cele mai multe ori, acesti oameni isi pun fara voia lor amprenta asupra ecosistemului.

Organizatia Galapagos Conservation Trust sustine ca una dintre cele mai mari probleme e legata de aparitia speciilor straine pe insule, care au reusit in scurt timp sa depaseasca numarul speciilor autohtone. Mai exact, sunt 748 de specii straine si invazive, spre deosebire de cele 500 autohtone.

O solutie pentru controlarea numarului mare de turisti gasita de autoritati a fost limitarea grupurilor prin micsorarea numarului de locuri disponibile pe vasele transportatoare si diversificarea destinatiilor turistice din zona. Pana in acest moment, se pare ca aceste masuri au dat rezultate, deoarece UNESCO a scos de pe lista neagra a zonelor amenintate Insulele Galapagos.

Revenind pe pamant autohton, nici ariile protejate din Romania nu o duc prea bine. Parcul National Retezat, Parcul National Piatra Craiului si rezervatia Biosferei Delta Dunarii se confrunta cu probleme serioase, legate nu numai de bugetele de administrare, vesnic insuficiente, dar mai ales de educatia celor care pasesc in aceste zone. Sau mai bine zis, de lipsa educatiei.

Spre deosebire de Insulele Galapagos, unde numai simpla prezenta a hoardelor de turisti reprezinta in sine o problema, in ariile noastre protejate aceasta a reusit sa fie depasita doar de cantitatea de gunoi pe care o lasa in urma.

Pentru mine, toata aceasta situatie este o contradictie in termeni. Nu pot sa inteleg cum cei care ajung in aceste zone oarecum indepartate de marile orase, presupunand ca sunt manati de dragostea pentru natura, pentru aerul curat pe care il ofera muntele sau pentru exemplarele rare al deltei, reusesc in acelasi timp sa fie atat de nepasatori tocmai cu minunile care i-au adus pana acolo.

Am foarte multi oameni in jurul meu care dezbat aceasta problema si indreapta degetul acuzator catre “romani, pentru ca asa sunt ei”, insa daca toti acuza cine face mizeria?Singura explicatie ar fi aceea ca suntem totusi prea putini, noi, cei care strangem mizeria din spatele nostru, in comparatie cu cei care se chinuie din rasputeri sa o faca.

Nu stiu ce solutii ar putea gasi autoritatile romanesti, nu stiu daca sunt interesati sa o faca si nici macar daca au fonduri pentru protejarea cu adevarat a rezervatiilor naturale (pentru ca, nu-i asa, sunt mereu lucruri mai importante de facut cu banii).

Intr-o lume ideala mi-as dori sa existe un scanner special care sa poata citi dincolo de bratarile de aur si hainele de firma si care sa poate selecta merele bune de cele stricate. Intr-o lume ideala, intr-o livada s-ar gasi numai mere bune…

Sustine si tu ziua curateniei nationale! Haideti sa iesim toti al curatenia de toamna!