Cine ar fi trebuit sa fie in Colectiv in seara dezastrului?

Dupa incendiul din Colectiv, foarte multe persoane au spus ca si ei ar fi trebuit sa se afle in locul cu pricina, insa din anumite motive nu au putut ajunge. Este si cazul Edvigiei Taru, o tanara ce se ocupa de PR-ul Deliei.

Aceasta si-a pierdut cativa prieteni in urma tragediei, si de abia acum poate vorbi despre ce s-a intamplat in acea noapte!

„Pe 30 octombrie eram racita. Imi curgeau mucii și eram amețita de la atata tușit. Trebuia sa merg acolo cu prietenii mei din Days of Confusion la lansarea prietenilor din Goodbye To Gravity.“- Hai, ma, și tu! Știi ca o sa fie mișto!– Bai, nu vezi cum arat? Ma simt rau. Produc muci.– Ok, daca iți mai revii, acolo suntem.– Da, o sa vad. “Pe la 8 am ațipit in pat. Pe la 11 am primit un link pe whatsapp “Explozie in Colectiv”. Am incercat sa-l accesez și tot nu reușeam și cu fiecare fracțiune de secunda simțeam ca pierd timp. Dupa ce am citit mi-am sunat un prieten din Days of Confusion. Mi-a raspuns imediat, mi-a zis ca e puțin ars, dar ca e la spital și nu e singur.

Mi-a zis și ca ceilalți din trupa sunt ok. Apoi a inceput nebunia. Dadusem attend la eveniment și multa lume credea ca sunt acolo. Am primit zeci de mesaje și telefoane: Zi-mi ca nu ai mai mers, ca erai racita!, Spune-mi ca ești ok! Vad ca ești activa de 5 min, deci tind sa cred ca ești ok, te rog zi ceva! Dupa ce am raspuns catorva mesaje, am postat și pe fb ca nu am fost acolo. Apoi am primit un telefon de la o prietena.” – Zi-mi ca ești ok.– Da, nu am mai mers. Tu ești ok?– Da, sunt cu C, hai sa-l luam pe L de acolo. “Atunci am realizat ca aveam foarte multa lume acolo. M-am urcat in mașina și am mers spre Colectiv.

Cand am ajuns era inca foarte multa lume, foarte multe ambulanțe, oameni speriați, priviri ingrozite. Am primit vestea ca un bun prieten de-al nostru cel mai probabil a murit. Probabil va suna cunoscut numele lui, Claudiu Petre, a fost decorat post mortem de catre președinte – Ordinul Național pentru merit in grad de Cavaler. A salvat 3 vieți. Și atunci a inceput calvarul. Dintre toți prietenii, nu o gaseam inca pe Monica Tanasoiu și nici nu știam nimic de Claudiu.

Ne-am strans in casa unei prietene și am inceput cautarile. Am prins linie libera la liniile de urgența și mi-au zis ca nu sunt pe liste, sa revin. Claudiu avea o chestie a lui, de fiecare data cand dadea check in undeva pe facebook, folosea #findme. Atat de ironic și dezastruos a fost ca noi chiar sa trebuiasca sa il gasim, sa il cautam timp de aproape 3 zile, dupa ce a intrat intr-o ambulanța identificat și nimeni nu știa unde e.Și știți ce e cel mai groaznic? Sa ai speranța. Rudele au ajuns dimineața la INML, au verificat trupurile de acolo, nu era. “Mergeți sa-l cautați prin spitale, daca nu e aici.” … and so we did. Am cautat organizat in toate spitalele și morgile din București.

Am ajuns pana la cererea de a vedea și victimile identificate, gandindu-ne ca poate au fost identificate greșit. Am cautat peste tot. De 3 ori. Am apelat disperat și la presa, ne-au ajutat. Abia duminica dimineața a fost gasit suspect in același numar de morti la INML. E inca un mister pentru noi, avand in vedere ca s-au verificat de 2 ori trupurile alea, iar Claudiu nu era desfigurat, doar ușor mov la fața.Și lucrurile au inceput sa devina din ce in ce mai apasatoare. Am citit absolut toate știrile legate de dezastru, fiecare postare pe facebook, fiecare comentariu. Am simțit nevoia sa centralizez toata informația. Am tras sfori, am apelat la pile. Și nu am fost singura.

Am fost intr-un grup de aproape 50 de persoane care faceam asta. Fiecare zvon verificat de n-șpe ori, fiecare informație venita pe surse. Și cand zic pe surse, nu zic de siteurile de “specialitate”. Lumea deja ne trimitea noua direct informații. Și ia și filtreaza-le. Și concentreaza-te sa gandești logic in continuare. Cand ai mancat ultima oara, Edvigia? Hai ca beau niște apa. Nu mai am țigari, trebuie sa-mi fac rezerva de țigari.Dupa cateva zile am realizat ca am rasuflat degeaba ușurata la gandul ca unii traiesc. De ce? Pentru ca mulți erau și sunt in stare grava și ca orice se poate intampla. A inceput nebunia cu strangerea de fonduri, unele direct in conturile familiilor, altele fundații. Și au aparut și nemernicii care blamau ca banii de la fundații nu ajung la familii și victime.

Mult zgomot negativ degeaba. Acum, pe langa centralizarea informației generale, a inceput centralizarea ajutorului. Fa rost de contacte, vezi cine are nevoie, pune lumea in contact. Și daca nu era de ajuns, a mai aparut un traznet in spatele capului. Strang niște bani cash și imi dau seama ca nu știu cui sa ii dau. Cand ai atat de mulți oameni apropiați, cunoștinte sau macar ochi cunoscuți de la evenimente acolo, cum decizi cui ii dai banii? Cine are nevoie mai mare de ei?

M-am blocat in fața acestei decizii. Cum sa depinda de mine, chiar daca intr-o masura atat de mica, cine traiește / cine se face bine / cine beneficiaza de ajutorul meu mic? I-am dat unui prieten mai puternic decat mine, mi-a luat decizia asta de pe suflet, deși el a fost acolo, a trait tot.Și cand credeam ca nu poate sa se mai intample nimic urat, a venit ziua in care m-am trezit iar la realitate. Sambata, 7 noiembrie, cand au inceput sa moara foarte mulți. Și exista o perioada de 30-60 de minute in care nu aflai inca cine a murit, nu știai daca e cineva apropiat. Speranța! In unele cazuri, era cineva cunoscut, dar știți ce a fost și mai urat sa simt? Bucurie! Eram bucuroasa și rasuflam ușurata de fiecare data cand era cineva pe care nu il cunoșteam. Și e in desfașurare totul.

Stau in tensiune așteptand vești. Mi-e groaza, pentru ca sunt conștienta ca o sa mai primesc vești proaste. Ma simt inutila.Trist e ca am ajuns sa simt lucruri pe care nu le credeam posibile. Și mai trist ca am ajuns sa ne comunicam intre noi toata gama asta noua de sentimente, de filtre, de percepție a realitații. E ca o culoare cu totul noua.

Va puteți imagina o culoare noua?Printre tristețe, oboseala, dor, disperare, frica și dezamagire, deși știu ca imi face rau, nu pot sa renunț la nenorocita asta de speranța.” a scris aceasta pe blogul personal.