8 actrite celebre care nu au castigat un Oscar

Inca din anul 1929, Academia de Film Americana a recunoscut meritele a nenumarați actori, actrițe, regizori și alți oameni de film, oferindu-le cate una sau mai multe statuete Oscar. Va vine sa credeți sau nu, sunt o mulțime de actrițe celebre care nu au caștigat acest premiu și care l-ar fi meritat cu prisosința. Le vom prezenta cu aceasta ocazie pe cele mai importante  8 actrițe care dintr-un motiv sau altul au pierdut cursa pentru un Oscar in dauna rivalelor lor:

Judy Garland

A avut partde de o cariera impresionanta care s-a intins pe nu mai puțin de patru decenii de activitate. O actrița extrem de talentata care a jucat in zeci de filme și care a devenit un star internațional interpretand rolul lui Dorothy Gale din The Wizard of Oz (Vrajitorul din OZ). Pe parcursul carierei a fost nominalizata la o mulțime de gale și festivaluri de film inclusiv la Globul de Aur, Bafta, Emmy dar nu a avut placerea de a primi niciodata un Oscar, exceptandul pe cel de onoare.

Judy Garland – Nominalizari la Oscar

1962, pentru cea mai buna actrița intr-un rol secundar – in rolul de Mrs. Irene Hoffman Wallner din Judgment at Nuremberg. Premiul a fost caștigat de Rita Moreno cu rolul din West Side Story

1955, pentru cea mai buna actrița intr-un rol principal – in rolul lui Vicki Lester din A Star Is Born. Premiul a fost caștigat de Grace Kelly cu filmul The Country Girl7. Julianne Moore

Julianne Moore și-a inceput cariera interpretand roluri minore in filme și seriale de televiziune. S-a remarcat ca și actrița de succes in roluri principale din filme cu buget mare abia in anii 1990 fiind distribuita in The Fugitive, Short Cuts și Boogie Nights. A caștigat și ea o mulțime de premii dar niciodata un Oscar deși a avut parte de nu mai puțin de 4 nominalizari.

Julianne Moore – Nominalizari la Oscar

2003, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Far from Heaven. Caștigatoare a fost Nicole Kidman pentru rolul Virginiei Woolf din The Hours.

2003, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul: The Hours. Caștigatoare a fost Catherine Zeta-Jones pentru rolul din Chicago.

2000, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: The End of the Affair. Caștigatoare a fost Hilary Swank pentru rolul din Boys Don’t Cry.

1998, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul: Boogie Nights. Caștigatoare a fost Kim Basinger pentru rolul din  L.A. Confidential.6. Rosalind Russell

Fara indoiala, Rosalind Russell a fost una dintre cele mai bune actrițe ale timpurilor ei, atat pe marele ecran cat și pe scena teatrelor. A caștigat nu mai puțin de 5 premii Globul de Aur dar și alte trofee de prestigiu. Deși a fost nominalizata de 4 ori, Academia nu i-a oferit niciodata un premiu pentru un rol principal sau secundar.

Rosalind Russell – Nominalizari la Oscar

1959, cea mai buna actrița in rol principal– filmul: Auntie Mame. Caștigatoare a fost Susan Hayward cu filmul I Want to Live!

1948, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Mourning Becomes Electra. Caștigatoare a fost Loretta Young ce a jucat in The Farmer’s Daughter.

1947, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Sister Kenny. Caștigatoare a fost Olivia de Havilland din To Each His Own.

1943, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: My Sister Eileen. Caștigatoare a fost Greer Garson din Mrs. Miniver.5. Glenn Close

Nici Glenn Close nu s-a putut bucura de o statueta Oscar deși a avut o cariera de succes in lumea filmului și nu numai. Este cunoscuta pentru rolul sau de femeie fatala din  Dangerous Liaisons dar și pentru rolurile din filme precum Fatal Attraction sau 101 Dalmatians. A caștigat insa o mulțime de alte premii, o lista interminabila pentru care am avea nevoie de un articol dedicat special.

Glenn Close – Nominalizari la Oscar

1989, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Dangerous Liaisons. Caștigatoare a fost Jody Foster din The Accused.

1988, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Fatal Attraction. Caștigatoare a fost Cher care a jucat in Moonstruck.

1985, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul: The Natural. Caștigatoare a fost Peggy Ashcroft care a jucat in A Passage to India.

1984, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul: The Big Chill. Caștigatoare a fost Linda Hunt care a jucat in The Year of Living Dangerously.

1983, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul: The World According to Garp. Caștigatoare a fost Jessica Lange care a jucat in Tootsie.4. Michelle Pfeiffer

Aleasa de catre cei de la  Empire magazine drept unul dintre cele mai mari staruri de film din toate timpurile ori de People Magazine drept una dintre cele mai frumoase 50 de actrițe, Michelle Pfeiffer nu s-a bucurat de aceeași atenție și din partea Academiei de Film. Deși este una dintre cele mai de succes actrițe ale Marelui ecran, Michelle nu a caștigat mult ravnitul Oscar dar a adunat 3 nominalizari. Ne amintim cu drag insa de rolurile sale celebre precum cele din filmele Scarface, Dangerous Liaisons, The Fabulous Baker Boys, Married to the Mob, Love Field, etc.

Michelle Pfeiffer – Nominalizari la Oscar

1993, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Love Field. Caștigatoare a fost Emma Thompson care a jucat in Howard’s End.

1990, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: The Fabulous Baker Boys. Caștigatoare a fost Jessica Tandy care a jucat in Driving Miss Daisy.

1989, cea mai buna actrița in rol secundar – filmul:  Dangerous Liaisons. Caștigatoare a fost Geena Davis care a jucat in The Accidental Tourist.3. Marlene Dietrich

A fost descoperita de faimosul regizor Josef von Sternberg. Rolul care a facut-o celebra este cel al vampei Lola din “Blue Angel”, un film produs de același Sternberg. A ucat insa intr-o mulțime de filme de succes, roluri care i-au adus faima și recunoaștere din partea criticilor. Amintim dintre cele mai importante titluri “Morocco”, “Shanghai Express”, “The Scarlett Empress”, “The Devil is a Woman”, “Touch of Evil” sau “Desire”. Marlene a devenit in scurt timp cea mai bine platita actrița de film și continua sa fascineze cu eleganța sa și generațiile mai tinere. Nu a caștigat un Oscar dar cu siguranța ar fi meritat acest lucru.

Marlene Dietrich – Nominalizari la Oscar

1931, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Morocco. Caștigatoare a fost Marie Dressler care a jucat in Min and Bill.2. Greta Garbo

Institutul American de Film a clasat-o pe un onorabil loc 5 al tuturor starurilor din istoria cinematografiei, in urma altor 4 actrițe celebre precum Katharine Hepburn, Bette Davis, Audrey Hepburn și Ingrid Bergman. Dintre toate insa, niciuna nu a avut magnetismul Gretei. A jucat in 27 de filme dupa care a abandonat brusc cariera de actrița la doar 36 de ani. O cariera destul de indelungata insa care din pacate nu i-a adus nicio statueta din partea Academiei de Film.

Greta Garbo – Nominalizari la Oscar

1940, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Ninotchka. Caștigatoare a fost Vivien Leigh care a jucat in Gone With the Wind.

1938, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Camille. Caștigatoare a fost Luise Rainer care a jucat  in The Good Earth.

1930, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Anna Christie. Caștigatoare a fost Norma Shearer care a jucat in The Divorcee.1. Deborah Kerr

Deosebit de talentata, Deborah Kerr este singurul star care, nominalizata fiind de 6 ori pentru premiul de cea mai buna actrița nu a apucat sa primeasca nicio statueta din partea Academiei. A primit un premiu de onoare ce-i drept, in anul 1994, care insa nu justifica sub nicio forma nedreptatea pe care a suferit-o aceasta eleganta și mult prea talentata actrița.

Succesul ei a inceput cu rolul din  filmul “The King and I”.

Deborah Kerr – Nominalizari la Oscar

1961, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: The Sundowners. Caștigatoare a fost Elizabeth Taylorcare a jucat  in Butterfield 8.

1959, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Separate Tables. Caștigatoare a fost Susan Hayward care a jucat in I Want to Live!

1958, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Heaven Knows, Mr. Allison. Caștigatoare a fost Joanne Woodward care a jucat in The Three Faces of Eve.

1957, cea mai buna actrița in rol principal – filmul: The King and I. Caștigatoare a fost Ingrid Bergman care a jucat in Anastasia.

1954, cea mai buna actrița in rol principal –filmul: From Here to Eternity. Caștigatoare a fost Audrey Hepburncare a jucat in Roman Holiday.

1950,  cea mai buna actrița in rol principal – filmul: Edward, My Son. Caștigatoare a fost Olivia de Havilland care a jucat in The Heiress.V-ar putea interesa si…Distribuie si la prieteni:

Please Post Your Comments & Reviews

Your email address will not be published. Required fields are marked *