Ce este astrologia pe care o cunoastem astazi?

Ce este astrologia si cum a ajuns ea la noi? Am vazut, in suita de articole anterioare, ca astrologia s-a nascut ca urmare a traiului omului in mijlocul naturii, ca martor al minunatiilor intinse de-a lungul perdelei intunecate a unui cer deschis in permanenta deasupra si oferind o fereastra catre verticalitate.

Ulterior, ea a devenit un insotitor permanent al omului in viata sa de zi cu zi, strabatand veacurile si dezvoltandu-se pe culmi din ce in ce mai inalte odata cu dezvoltarea constiintei umane.

De-a lungul timpului, granitele astrologiei s-au confundat cu cele ale altor discipline considerate astazi stiintifice – spre deosebire de astrologie, careia calitatea stiintifica nu ii mai este recunoscuta astazi – cum ar fi astronomia si matematica.

In epoca Renasterii termenii de “astrolog”, “astronom” sau “matematician” erau considerate sinonime. Juramantul lui Hipocrat, in variantele sale initiale, mentiona cunoasterea astrologica drept indispensabila in tratarea pacientilor, juramant care a strabatut vremurile in acest fel pana in secolul XVIII.

In Evul Mediu si in Renastere, astrologia, transmisa in forma pe care o cunoastem pe filiera ptolemaica (Ptolemeu, sec. II d.Ch., matematician, geograf, astronom, muzician, astrolog grec) a cunoscut inflorirea pe la curtile regale sau nobiliare, in randul negustorilor cautatori de sporire a averii si al omului de rand in cautarea stapanirii propriei vieti prin sondarea viitorului.

Atunci cand previziunile unui astrolog se implineau (in special daca era vorba despre evenimente semnificative cum ar fi nasterea, moartea, calamitatea, caderea sau ridicarea regilor), el devenea faimos si cautat pretutindeni.

Avatarurile astrologiei

Renascentistii au cautat sa recupereze si sa reinventeze vechile cunostinte astronomice si astrologice. Filosofii epocii, partial influentati de neoplatonism, au cautat sa duca mai departe si sa rafineze invatatura astrologica.

Marsilio Ficino (1433 – 1499), influent filosof umanist italian, intemeietor al “Academiei platoniciene” si primul traducator al lui Platon in latina, a descris planetele ca fiind ghizi in toate aspectele vietii umane.

Girolamo Cardano (1501 – 1576), matematician, medic si astrolog italian, prieten cu Leonardo Da Vinci, a studiat si a scris despre “Tetrabiblos”-ul lui Ptolemeu si a reusit sa scandalizeze oamenii epocii stabilind si analizand astrograma lui Isus.

Martin Luther (1483 – 1546) si John Calvin (1509 – 1564) au condamnat astrologia si, la modul general, protestantismul s-a dovedit, daca nu oponent al astrologiei, cel putin mult mai putin entuziast decat catolicismul. Totusi au existat si protestanti care au imbratisat stiinta astrelor, acestia fiind in principal interesati in a corela astrologia cu predictiile apocaliptice din Biblie si cautand a prezice data sfarsitului lumii pe baza miscarilor si a aspectelor planetare.

Elisabeta I a Angliei (1533 – 1603) s-a opus practicarii astrologiei de teama ca previziunile cu privire la viata sa ar putea sa reprezinte un act de tradare. In ultima parte a guvernarii sale a impus pedepse severe pentru astrologii care incercau sa interpreteze astrogramele reginei sau ale familiei regale.

Pe masura ce constiinta umana se deschidea tot mai mult catre lumea fizica si principiile ei, iar spiritul uman isi cauta independenta in raport cu lumea celesta si cu divinitatea, astrologia a inceput sa se separe tot mai mult de astronomie, care era, initial, doar o ramura a astrologiei, asa cum si chimia reprezenta doar o parte din vechea practica a alchimiei.

“Revolutia stiintifica” a modificat perceptia umana prin faptul ca intelectul sintetic si cautarea adevarului obiectiv, explicabil conform principiilor newtoniene, a inceput sa capete o tot mai mare importanta. Nou-nascutul “om de stiinta” era mult mai deschis catre imbratisarea unei viziuni mai pragmatice cu privire la alcatuirea lumii, totusi mintile luminate ale epocii au continuat sa acorde credit vechiului studiu al astrelor si sa nu se raporteze la acestea doar ca la simple corpuri ceresti, “bolovani cosmici” lipsiti de viata. Tyco Brahe (1546 – 1601) si Johannes Kepler (1571 – 1630) sunt doua astfel de nume.

Chiar daca multi din fondatorii Royal Society (Academia de Stiinte Britanica) practicau astrologia, totusi rolul central pe care aceasta il ocupa inca in secolul al XVII-lea a inceput, incet-incet, sa se estompeze. Astronomia a inceput sa se separe tot mai mult de astrologie, iar cercetarea astrelor a inceput a avea un rol tot mai important in navigatie si in cartografie, decat in analiza complexitatii psihicului si a vietii umane.

Astronomia de dupa Copernic a schimbat perspectiva asupra universului prin aceea ca Pamantul nu mai era centrul acestuia, teoria heliocentrica (Soarele in centrul galaxiei) capatand tot mai mult teren, ceea ce necesita reorientarea si recalibrarea astrologiei practicate atunci in functie de aceasta noua viziune.

Totodata, legatura organica a omului cu natura a inceput sa se estompeze din ce in ce mai mult, iar gandirea asa-numita magica devine din ce in ce mai nesemnificativa in raport cu cea pur stiintifica. In cele din urma astrologia a incetat a mai fi considerata stiinta si credinta centrala a vietii umane, iar cea mai mare parte a intelectualilor si a oamenilor de stiinta au incetat sa o mai practice.

Ea a continuat, totusi, sa existe, sa se dezvolte si s-a imbogatit, extins si rafinat pe masura ce noi corpuri ceresti au fost descoperite (despre care, totusi, anticii aveau cunostinta de cu mii de ani inainte): Uranus la finele secolului XVIII, Neptun – la jumatatea secolului XIX si Pluto – prima jumatate a secolului XX.

Dane Rudhyar (1895 – 1985), stralucit ganditor, scriitor, compozitor si astrolog al secolului XX, scria astfel despre astrologie in 1936:

“Astrologia europeana “clasica” este o renastere spirituala lipsita de viata a intelectualismului greco – latin – asa cum este, practic, tot clasicismul european.

Intregul proces al umanitatii este concentrat asupra purei analize intelectuale si experimentului fizic “stiintific”. Vitalitatea care era centrata in astrologie, este acum centrata in astronomie. Ratiunea omului se joaca in a se recunoaste in lumea exterioara pe care o fabrica in propria sa reprezentare, exact dupa cum senzitivitatea psihica a omului primitiv se proiecta pe ea insasi intr-o lume fabricata de propria sa prezentare si populata cu “spirite” si zeitati cu stari umane.

Recent, electricitatea si radioactivitatea au rupt vraja si au condus omul la surprinzatoarele concepte ale fizicii secolului XX, la teoria relativitatii lui Einstein, la cuante si la principiul de nedeterminare al lui Heisenberg. Aceasta inseamna nasterea unei noi lumi a gandirii, larg deschisa Inefabilului si Incognoscibilului, pe care ultimele secole au sperat sa-l ucida cu sabia magica a mintii. Aceasta noua lume solicita astrologiei responsabilitate.

Astrologia trebuie sa nasca si sa lucreze din nou pentru lumea moderna, facuta haotica de un fals individualism si de deschiderea brusca a zagazurilor, avand ca sarcina integrarea practica, care a fost intotdeauna propria sa sarcina.

Oriunde miscarile corelate ale Soarelui, Lunii, planetelor si stelelor sunt folosite pentru a aduce ordine in confuzia lumii noastre cotidiene – acolo este astrologie. Tipul si gama de fenomene ale naturii pe care astrologia le coreleaza, le interpreteaza si le face semnificative in termenii principiului cosmic de Ordine, se schimba epoca dupa epoca.

La inceput ele erau fiziologice si elementare; acum ele trebuie sa fie in mod fundamental psihologice si mentale. Dar lucrarea fundamentala a astrologiei ramane aceeasi. Ea trebuie sa reveleze “armonia sferelor” oricare ar fi nivelul pe care este centrata constiinta omului. Ea trebuie sa transmita simbolul Ordinii acolo unde omul gaseste haos. In terminologie moderna, ea este algebra vietii.”

Please Post Your Comments & Reviews

Your email address will not be published. Required fields are marked *