Manastirea Dalhauti, izvorul darurilor dumnezeiesti

Ascunsa in imbratisarea verde a padurii, inveselita de cantecele fermecate ale pasarelelor, Manastirea Dalhauti, situata la doar 14 kilometri de Focsani, este o oaza de lumina…

Slujba vecerniei incepe in mica biserica de lemn. Credinciosii intra tacuti, cautandu-si un loc retras. Atmosfera este intima si inaltatoare. Sinceritatea vocilor firave ale maicutelor rostind psalmii lui David, trairile profunde ale cantarilor te transpun intr-o dimensiune sacra. Glasul baritonal al preotului inlesneste comuniunea intre om si Creator “Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor…” Ferestrele, din ce in ce mai intunecate din pricina unei nopti lipsite de stele, semiintunericul creat doar de cateva candele aprinse la icoane si legatura cu divinul fac tabloul unei familii alcatuite din omenesc si dumnezeiesc. O tresarire in priviri este creata de dezlantuirea naturii, care taie linistea noptii intr-un concert de tunete si fulgere. Incet, incet, oamenii se obisnuiesc cu ploaia, care bate cu violenta in ferestre. Zgomotele nu reusesc multa vreme sa distraga atentia. Pe chipuri linistea se reinstaleaza ca o marturisire ca, ocrotiti de Dumnezeu, nu li se poate intampla nimic rau…

Minunile Maicii Domnului

Maica Domnului din icoana are o privire enigmatica si care pare ca te urmareste in orice colt al bisericii te-ai afla. Pruncul este tinut cu duiosie in partea dreapta, iar chipurile revarsa o lumina nepamanteana. Faptul ca Fecioara isi descopera chipul in aceasta seara provoaca mirare, dar si incantare. Oamenii stiu ca nu intotdeauna se lasa vazuta. O maicuta explica: “Nu intotdeauna Maica Domnului se lasa descoperita. Un parinte care a venit in pelerinaj la noi spunea ca, in general, icoanele facatoare de minuni au tenta aceasta de clarobscur, de intunecime, de aceea lucrurile nu se dezvaluie dintr-o data. Vedeti, Maica Domnului de aici are o gura frumoasa, un zambet bland si misterios, care transmite blandete si smerenie. Poate nu stiti, dar la aceasta sfanta icoana au avut loc multe minuni si zilnic credinciosii aduc multumire Maicii Domnului. Cunosc o doamna care suferea de o boala grava si care a fost vindecata in chip minunat. Un alt caz pe care il cunosc este al unui paznic surdomut care a ramas sa pazeasca manastirea din anul 1959, cand a fost inchisa de comunisti. Ei bine, intr-o zi, iesind de la sfanta icoana, a strigat cu lacrimi in ochi ca vorbeste… Chiar daca n-au credinta si vin ca la ultima speranta, oamenii primesc raspunsurile acestea pentru intarirea credintei. Harul este pentru toti”. In vreme de calamitate (seceta, inundatii,necazuri etc.), icoana este purtata in procesiune prin satele din jur si de fiecare data este de un real ajutor.

Icoana ranita si aruncata in mare de turci

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului are o poveste uimitoare. Se pare ca a constituit subiectul multor controverse care-i contestau originea apostolica, pictorul ei fiind Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. Alta varianta spune ca icoana a fost pictata cateva secole mai tarziu, fiind o copie dupa o icoana a Apostolului Luca. Ea a ajuns la Dalhauti in secolul al XV-lea, prin staretul Anufie, care o primise de la Constantinopol. Pe drumul de intoarcere, Anufie este prins si jefuit de turci, iar icoana – taiata cu iataganele si aruncata in podul unui grajd. Batjocura turcilor nu ramane insa fara urmari. In timpul noptii, un vuiet neobisnuit cutremura grajdul, iar caii se comporta atat de violent, incat se omoara intre ei. Zgomotul si nechezatul cailor alerteaza grajdarii care-si gasesc sfarsitul in acel context. Staretul Anufie incearca sa explice turcilor cauza acestui dezastru prin interventia Maicii Domnului, dar este condamnat la moarte, iar icoana e aruncata in mare. Monahul scapa cu viata datorita faptului ca ienicerul care trebuie sa-l omoare este roman ajuns in robie la turci. Acesta il elibereaza, cu conditia sa nu mai calce prin Constantinopol. Intors in tara cu sentimentul amar al pierderii icoanei sfinte, Anufie se retrage pe malul Marii Negre sa mediteze in singuratate. Seara se lasa incetisor. La orizont, roseata cerului se contopeste cu albastrul intunecat al marii. In acest decor de o rara frumusete, o lumina orbitoare pare ca merge pe apa apropiindu-se tot mai mult. Nu-si poate explica fenomenul… A doua zi, se intoarce insa la malul marii. De data aceasta, soarele ce se naste din mare ii dezvaluie icoana sfanta plutind pe apa. Recuperarea icoanei sfinte starneste lacrimi de bucurie pe obrazul lui intristat. Descopera cu tristete ca fetele Fecioarei si Pruncului Sfant fusesera ranite cu iataganele in mai multe locuri. Acele rani au facut sa curga sange adevarat. Cicatricile se vad si astazi, ca si cum ar fi in carne adevarata. Anufie aduce icoana la Manastirea Dalhauti.

Istoria locului incepe cu o lumina…

Manastirea ia fiinta in secolul al XV-lea, cand doi ciobani originari din Dobrogea, Anufie si Irapalie Dalhaus, vad in inima padurii o lumina neobisnuita si aud un glas care spune: “Aici este izvorul darurilor Mele”. Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana le explica provenienta divina a luminii si ca Maica Domnului doreste sa i se inalte un sfant lacas. Cei doi frati se calugaresc si pun bazele asezamantului monahal, construind biserica cu hramul “Izvorul tamaduirii”. A doua biserica dateaza din anul 1625, este din lemn si are hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”. In urma incendiului din 1827, este refacuta din temelii. A treia biserica, ridicata in anul 1850 de staretul Venedict, cu hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, se afla in stare de ruina. Lacasul este construit numai din caramida si liant, fara o armatura care s-o fortifice. Abandonata in perioada comunista, lovita de cutremurul din 1977, biserica nu mai este functionala. Manastirea Dalhauti scapa de secularizarea lui Cuza doar prin confiscarea proprietatilor, dar, 100 de ani mai tarziu, este desfiintata de decretul comunist 410, din 1959. Este reactivata in anul 1990, ca asezamant de calugarite. Cu aceasta ocazie, icoana ranita a Maicii Domnului, confiscata si ea de autoritatile comuniste, este adusa acasa. Manastirea detine si moastele Sfantului Mucenic Talaleu si ale Sfantului Ignatie cel Nou de la Constantinopol. Exista, de asemenea, o colectie muzeala, unde se pastreaza o parte din obiectele de cult si icoanele bisericii ruinate. Intre anii 1713 si 1733, aici, a vietuit Sfantul Vasile de la Poiana Marului.

“Sa nu intristam duhul Maicii Domnului!”

A doua zi, la Sfanta Liturghie, predica preotului obliga la o cercetare a inimii: “De ce credeti, dragii mei, ca duhurile necurate au o ura absoluta impotriva createi lui Dumnezeu? Sunt invidiosi ca noi ne mantuim si ei nu… Din pacate, multi dintre noi pierd acest drept, fiindca aleg sa slujeasca diavolului. Invidia, rautatea si razbunarea sunt trei seminte diavolesti.Va intrebati cum sa le invingem?! Smerenia este cheia. Si apoi, nu uitati ca rugaciunea inseamna o comuniune cu Dumnezeu. Din pacate, unii dintre noi ne dorim sa li se intample tot raul din lume vrajmasilor nostri. Este o atitudine gresita. Sa ne amintim de porunca unica pe care ne-a dat-o Mantuitorul, aceea de a-i iubi chiar si pe dusmani si a ne ruga pentru ei, asa cum El s-a rugat pentru cei care l-au ucis. Daca nu respectam porunca, nu putem rosti Rugaciunea Domneasca. Caci atunci cand rostim sa ne ierte greselile precum si noi iertam gresitilor nostri – si noi nu iertam, ba din contra, vrem sa-i vedem loviti, atunci rugaciunea insasi devine un pacat. Sa nu intristam duhul Maicii Domnului! Sa unim postul cu rugaciunea, spre curatirea sufletelor noastre de acele seminte si radacini diavolesti care au rasarit in inima noastra! Sa le le ardem ca pe neghina in cuptor si sa ne bucuram intru Hristos!”

Please Post Your Comments & Reviews

Your email address will not be published. Required fields are marked *