Iubirea a invins regulile si timpul

Nu rata

Una dintre cele mai pasionale si pasionante povesti de dragoste ce a zguduit Romania inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost cea traita de Printul Nicolae, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea, si Ioana Doletti.

Nacuta initial din aplecarea spre frumos si placeri a printului, odiseea celor doi s-a dovedit la fel de neobisnuita, de puternica precum cea care l-a legat pe Carol al II-lea de Elena Lupescu. Cu toate acestea, paradoxal pentru multi, dat fiind ca trecuse el insusi prin avatarurile unei iubiri neagreate de familia regala, suveranul de atunci nu a admis slabiciunea fratelui si a facut tot ce era posibil pentru a-l rupe de iubita. Desi, aparent, a reusit, de fapt, cei doi au fost invingatorii, ramanand impreuna pana ce moartea i-a despartit. Si chiar dupa aceea…

Un adevarat coup de foudre

Printul Nicolae s-a nascut la 18 august 1903, in Castelul Peles din Sinaia. Era al patrulea nascut al viitorului cuplu regal, Ferdinand si Maria, cu zece ani mai tanar decat cel care va deveni Regele Carol al II-lea. Dupa studii facute in tara, a urmat Colegiul Eton, absolvind apoi Scoala Navala Regala din Wembley, in Anglia. Din copilul cu aer de ingeras, trasatura de altfel comuna tuturor celor sase copii ai lui Ferdinand si ai Mariei, Nicolae a devenit un tanar cu aer de stea de cinema, pasionat de automobile, dar si de frumosul feminin.

In 1927, dupa moartea Regelui Ferdinand si in conditiile in care Carol renuntase la tron, Nicolae a fost, vreme de trei ani, unul dintre cei trei membri ai Consiliului de Regenta instituit din pricina varstei prea fragede – doar 6 ani – a Regelui Mihai, fiul lui Carol al II-lea. Ioana Dumitrescu Doletti, nascuta in 1902, era fiica unui proprietar de terenuri din localitatea buzoiana Tohani. Dupa cum o caracteriza omul politic Constantin Argetoianu, Ioana era de o frumusete discutabila, dar inzestrata cu toate atractiile viciului, desteapta si sireata. Intalnirea celor doi, petrecuta in 1931, a fost una dintre acele intamplari despre care Bucurestiul a vorbit mult timp. Acelasi neintrecut Argetoianu povesteste momentul: Printul a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea sa dejuneze cu sotul… Un adevarat . Nicolae isi gasise femeia vietii lui….

A fost stearsa orice urma a casatoriei

Scandalul a izbucnit intr-o zi, la poarta Automobil Clubului. Printul dejunase cu iubita (Ioana Doletti ii devenise intre timp amanta – n.r.) si cu sotul ei, coborasera toti trei scara si, cand sa se desparta, doamna Saveanu, in loc sa se urce in masina conjugala, s-a urcat in a Printului si a sters-o fara nicio explicatie. Saveanu a sarit in a lui si a pornit dupa ei. In dreptul palatului Printesei Elena, Printul a oprit masina, a scos garda si… a ordonat arestarea sotului.

In urma scandalului, Saveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divortul. Drept recompensa, a fost numit consul si detasat la Bruxelles. Dupa divort, Ioana a luat numele de Doletti, pe care l-a gasit exotic si elegant. In doar cateva luni, ea l-a subjugat total pe Nicolae. Printul voia s-o ia de nevasta, dar s-a lovit de opozitia inversunata a fratelui sau, Carol, uns rege in iunie 1930. Nici pana azi nu se cunosc exact motivatiile impotrivirii. Nicolae insa a hotarat sa nu mai astepte incuviintarea fratelui si Regelui sau. In secret, la 28 octombrie 1931, Nicolae si Ioana se casatoreau, cu acte in regula, chiar in Tohani. Vestea s- a aflat in cercurile inalte abia la inceputul lui noiembrie, producand un adevarat taifun regal. Argetoianu povesteste in Memoriile sale cum a reactionat regele: A ramas ca trasnit.

Apoi s-a uitat lung la mine si m-a intrebat ce facem. L-am intrebat, la randul meu, daca era dispus sa recunoasca faptul implinit. Pentru nimic in lume, a raspuns scurt si taios. Asa s-a ajuns la inlocuirea intregului registru de stare civila in care era inscrisa casatoria. Dosarul de stare civila ajunge la Bucuresti si este rescris in intregime, cu exceptia casatoriei buclucase. Insa printul pastrase o copie de pe registrul initial si a cerut recunoasterea casatoriei. Au urmat discutii, variante si convocarea guvernului… Concluzia: se acordau Printului un timp de reflectie de 6 luni si o excursie in strainatate sponsorizata generos, 50.000 de franci si 500.000 de lei lunar.

Alaturi in eternitate

Nicolae accepta si pleaca in voiaj. Peste tot isi prezinta sotia ca Principesa a Romaniei. Intre timp, Tribunalul Ilfov desface casatoria, motivand ca aceasta nu s-a petrecut cu consimtamantul Regelui, conform Statutului Casei Regale! Cand afla, Nicolae se intoarce val-vartej in tara. Carol reuseste sa-l convinga sa-si reia calatoriile, pentru a-si cauta sanatatea, sperand ca Printul se va vindeca de maladia Doletti. Acest du-te vino va continua ani, pana in aprilie 1937, cand Regele, ingrijorat si de apropierea cu aer de razbunare personala a lui Nicolae de legionari, isi forteaza fratele neascultator sa paraseasca definitiv tara. La 9 aprilie 1937, Printul renunta la toate drepturile sale si isi da demisia din toate functiile pe care le detinea, incetand sa mai faca parte din Familia Regala.

Va prelua numele de Nicolae Brana si se va stabili, impreuna cu Ioana, mai intai in Franta, apoi in Spania. Viata le-a mai oferit lui Nicolae si Ioanei inca un sfert de secol de iubire. Ea va fi rapusa insa, de un cancer, in 1963, fiind inmormantata la Madrid. Nicolae isi va gasi consolarea intr-o relatie cu Theresa Lisboa Figueira de Mello, mai tanara decat el, concretizata in casatoria din 1967. Printul moare in iulie 1978, la 75 de ani, gasindu-si linistea intr-un cimitir din localitatea elvetiana Lausanne. Langa el a fost adusa mai tarziu si iubirea vietii lui, pentru ca cei doi sa fie impreuna si in eternitate. Povestea de dragoste a Printului Nicolae cu Ioana Doletti a fost pastrata in inimile multora, reusind sa sfideze nu doar eticheta vremurilor in care si-a ars mistuitor pasiunea, ci si timpul.

Recente