Paula Seling: „Toate lucrurile din viata ta sunt parte din siragul destinului tau”

Nu rata

M-am intalnit cu Paula Seling la filmarea emisiunii „Vreau sa fiu stewardesa”, difuzata de Antena 1. 15 vedete sustineau fiecare cate una dintre cele 15 concurente, iar ea era una dintre ele. Dintre vedete. Cum nu concura ea, poate ca ar fi fost chiar amuzant sa se joace de-a stewardesa, daca nu ar fi trebuit sa stea la filmari de la ora 13.00 la ora 19.00, si pe tocuri de 12 cm, intr-o caldura insuportabila.

Si, cu toate astea, Paula nici nu se lamenta, nici nu facea scandal de vedeta. Daca o auzi cantand, ii intuiesti delicatetea, frumusetea interioara, fragilitatea. Cand o cunosti, realizezi ca, intr-adevar, se daruieste pe sine in cantecele sale, pentru ca este intocmai cum o auzi. Are priviri de cristal, albastre, si un zambet bun, amabil, zambetul cu care riposteaza atunci cand ii sta in cale vreun rautacios. Se intorsese dintr-o vacanta de o saptamana in Grecia, cu Radu. Doar ei doi, „pe o plaja pustie, intr-o mare azurie, si apoi intampinati la terase vesele de oameni atat de amabili si de primitori. A fost minunat…”, spune, nostalgica.

„Langa Radu, viata merita traita”

Este casatorita cu Radu Bucura de 4 ani. Inainte de asta, au fost impreuna… o saptamana. Si jumatate! Nu pare a fi omul hotararilor de moment, asa ca mai insist cu intrebarile. „Cand mi-am dat seama ca la Radu am gasit toate calitatile pe care mi le doream sa le aiba un barbat… ce rost avea sa ma mai opun, sa-mi pun intrebari? Il cautasem atatia ani. Nici macar nu a fost nevoie sa intrebe. Ne-am dat seama, la un moment dat, ca ne gandim amandoi la acelasi lucru. Ne-am casatorit civil in secret, ca sa nu ne spuna nimeni ca e prea curand. Cand le-am spus era oricum prea tarziu, dar s-au bucurat pentru noi”, marturiseste, incantata de isprava lor. „Langa el, viata merita traita.” Il cunostea pe Radu, baterist in trupa Danei Nalbaru, de opt ani. Fusesera indragostiti unul de celalalt catre sfarsitul adolescentei, dar dupa un an viata ii despartise. L-a reintalnit la Paris cand ea avea 26 de ani, iar el aproape 25. S-au indragostit nebuneste unul de celalalt si s-au casatorit in secret pe 10 iulie 2005, avandu-i alaturi pe cea mai buna prietena a ei si pe cel mai bun prieten al lui. Mai tarziu, in acelasi an, au facut si o nunta mare, in Brasov, orasul natal al lui Radu, dar tot departe de ochii presei. „Radu si cu mine am facut un pact. Ne vom construi o lume a noastra, o lume asa cum ne-o imaginam noi in momentul in care am hotarat sa ne casatorim. Sunt o gramada de lucruri pe care ne dorim sa le pastram pentru noi. Viata noastra de cuplu trebuie sa ramana a noastra.” Dupa casatoria ei surpriza, a disparut din atentia publicului, decisa sa-si traiasca viata. „Am avut o perioada in care, cu ajutorul lui Radu, am reusit sa-mi mai indeplinesc un vis – sa am un studio in care sa pot lucra in voie. Mie imi place mult sa compun si sa orchestrez piese, iar acum pot sa fac asta fara nicio restrictie de timp. Suntem foarte mandri ca tot ce am realizat aici am facut cu mainile noastre. Si cu ajutorul parintilor. E un loc frumos, un spatiu aranjat cu mult gust, cu aparatura buna si cu mult suflet, asa cum punem in toate proiectele noastre.”

Vrei sa vizitezi studioul Paulei? 

Ultimul ei proiect, albumul dublu „Culeg vise”, a durat sase ani. Dar nu, nu este o perfectionista, am intrebat-o eu si a negat. „Doar ca, avand propriul meu studio, am avut posibilitatea sa stau foarte foarte mult la fiecare, sa le bibilesc. Eu m-am ocupat de tot, am compus muzica, versurile imi apartin, cu orchestratia mea si mixajul meu.” Deci nici nu mi-ar trece prin cap ca ar avea cumva mania perfectiunii… „A iesit exact asa cum mi-a dorit”, subliniaza Paula. „La cele 17 piese de pe album se adauga si varianta lor in limba engleza. Albumul se numeste in engleza . In total, am scos pe piata 34 de piese, iar cele in engleza sunt variante ale celor originale. Cateva dintre ele sunt complet diferite, ca text si mesaj, doar linia melodica este aceeasi. Asta pentru ca limba romana are o alta sonoritate. Asadar, albumele sunt gemene, dar nu sunt identice.” Ii place sa fie originala. Daca albumul reprezinta o premiera, prin faptul ca ea s-a ocupat de absolut toate aspectele, nici site-ul ei personal nu e departe. Pe www.paulaseling.ro vei descoperi un videoblog, adica un loc in care fanii pot intra, in timp real, in studioul ei, pot vedea filmulete de la inregistrarea albumelor, de la diverse emisiuni la care a fost invitata, atunci cand i s-a permis sa filmeze. Poti afla oricand ultimele noutati din viata si cariera ei, de pilda gandurile ei din 10 iunie, ziua lansarii albumului: „Recunosc ca mi-a fost teama de aceasta seara, pentru ca in momente de tensiune si de stres intotdeauna ma gandesc la ce e mai rau. (…) Fara sa-mi dau seama, in 20 de minute sala s-a umplut, si oamenii continuau sa vina. Am inceput sa ma gandesc daca era totul pregatit, daca toate lucrurile vor functiona cum au fost planificate. In fine… ce-o fi, o fi, si m-am aruncat pe scena. Nici nu am simtit cand am ajuns la finalul primei parti si mi-am dat seama ca oamenii se simteau bine, ba chiar unii dintre ei stiau deja versurile pieselor, le cantau cu mine!” Lucreaza deja la urmatorul album. Cand am facut ochii mari, a ras si a zis: „Pai, nu vezi cat imi ia mie sa-l termin?”. Pregateste un nou videoclip si un turneu de promovare a albumului dublu, in toamna. E din nou plina de verva atunci cand imi vorbeste de planurile muzicale. Dar nici pe departe atat de fascinanta ca atunci cand povesteste despre copilaria ei la tara.

Lacrimile varsate intr-un restaurant, la o cafea 

Este in stare sa vorbeasca ore in sir despre copilaria ei. Despre verile petrecute in satul bunicilor, despre ninsori, despre zborul fluturilor sau incredibilele culori ale toamnei in care iti vine sa te pierzi. „Acolo, la tara, imi imaginam ca se intamplau basmele pe care le citeam la scoala. Imi placea tare mult sa cutreier cele mai ascunse si mai ciudate locuri, imaginand niste povesti incredibile, impreuna cu verii si fratele meu. Odata ce vacantele se terminau, ne intorceam la cu totul si cu totul alta viata. Parintii mei locuiau la bloc, in Baia Mare, si mi-era tare dor, in primele saptamani de scoala, de gradina mare a bunicii. Insa nu puteam sa ma gandesc foarte mult la asta: timpul era bine dramuit pentru ca, pe langa scoala si materiile obisnuite, aveam de studiat destul de mult la pian. Pe atunci eram hotarata sa devin o pianista buna, asa ca dupa scoala studiam ore in sir, spre supararea vecinilor, cu care aveam mereu probleme.” La 10 ani intrase in corul scolii si in scurt timp devenise solista, fapt de care este mandra si acum. Nu era un cor oarecare, ci unul care a castigat toate premiile posibile, la toate concursurile judetene si nationale. Nu implinise 16 ani cand a inceput sa cutreiere tara impreuna cu trupa de folk „Gasca de acasa”. Parintii au incredintat-o Narcisei Suciu, care s-a dovedit o colega foarte atenta si grijulie. „Mama mea ii va fi mereu recunoscatoare!” La 23 de ani a castigat marele trofeu la Cerbul de Aur 2002, „cel mai frumos moment al carierei mele de pana acum. In mintea mea, calculasem fiecare moment din repertoriu ca pe un crescendo ce trebuia sa impresioneze juriul si stiam ca prestatia mea fusese buna. Asa ca ma asteptam la un loc pe podium. Recunosc, nu indrazneam sa sper la premiul cel mare… A venit ca o mare rasplata pentru toata munca mea de pana atunci. O bucurie pe care am aflat-o de la un jurnalist, cu cateva ore inainte de gala… Jurnalistul care dorea sa-mi ia un interviu mi-a dezvaluit, fara sa vrea, ceea ce aflase la conferinta de presa, presupunand ca si eu stiam. Ei bine, nu stiam, iar motivul pentru care nu aratam foarte surprinsa cand am urcat pe scena sa-mi iau premiul a fost ca eu deja varsasem lacrimile de bucurie intr-un restaurant, la o cafea. M-au bucurat enorm felicitarile chelnerului, care asistase la moment!”

„Trebuie doar sa-ti asculti ingerul” 

Fiindca s-a nascut in aceeasi zi cu Iisus, Paula Seling spune ca a avut tot timpul alaturi un inger care a protejat-o. „Trebuie doar sa stii sa-l asculti. Iar cand simti ca trebuie sa faci un lucru cu fiecare milimetru din fiinta ta, atunci sigur este o decizie buna. Cred ca viata iti ofera multe momente pe care, probabil, la timpul lor nu le intelegi. Privind in ansamblu, toate lucrurile din viata ta, bune sau rele, sunt parte din siragul destinului tau.”

Recente