“I just want to make people silky-smooth!”
Singurul lucru pe care trebuie sa il faci, daca ai de gand sa te duci sa vezi You Don’t Mess with the Zohan, este sa nu iti pui mintea cu filmul lui Adam Sandler. Nu ai nevoie de absolut nici o pauza in care sa stai sa te gandesti ce film a putut sa faca Adam Sandler ? Nu trebuie luat in serios pentru simplul fapt ca este prea debil-mental. Adevarul este ca niciodata nu m-am dat in vant dupa filmele lui, dar Zohan este o avalansa de rasete. Un umor evreiesc marca Sandler, cu pronuntate accente politice, vulgare si indecente.
Adam Sandler este versiunea James Bond israeliana, si cand zic James Bond mai mult il insult, pentru ca acest Zohan Dvir este un semi-zeu, care poate sa prinda cu fesele fel de fel de obiecte. Cu o barba exagertata si un cret in cap care se indreapta incet spre afro, el are viteza luminii, poate sa demonteze mitraliera adversarului inainte ca acesta sa apese pe tragaci, daca cumva din vreo neatentie acesta reuseste sa traga, Zohan prinde glontele din zbor. Daca are mainile ocupate atunci isi foloseste nasul pentru a prinde glontele si face jucari din proiectile si pietre. Pe langa asta slujba lui in armata israeliana este de a prinde teroristi faimosi si sa activeze intr-un razboi care dureaza de 2000 de ani. Dar asa cum mama lui il „linisteste”, nu mai poate dura foarte mult. Pana acum toate tentativele diplomatice ale Americii de a aduce pace intre cele doua tari a fost ineficiente. Dar se pare ca filmul lui Sandler a reusit sa ia n deradere si sa puna punctul pe acel i din trecutul istoric drapat in sange si lacrimi. Filozofia adolescentina adoptata de Zohan in fiecare excitare si manifestare sexuala cu batrane de 70 ar salva lumea.
Regizat de Dennis Dugan, dar scris in trei timpi de Robert Smigel, Judd Apatow si Adam Sandler, filmul imbina vulgaritatea si emotionalul pana cand filmul capata un amestec dens care se cimenteaza numai bine pentru un film care arunca o privire retardisima asupra vesnicelor conflicte dintre israelieni si pakistanezi. Zohan este un personaj cu un profil deosebit din cale-afara, un erou pasionat de par, care vrea sa renunte la violenta si la viata sa in armata pentru a deveni stilist, si pe langa sa impartaseasca darul sau de macho-sex-zeu. Asa ca Zohan isi insceneaza o moarte penibila si ajunge mare stilist in America, tara tuturor oportunitatilor. Face frezuri de anii 70, si face sex cu batrane, devine gardianul cartierului impotriva unei corporatii care vrea sa darame tot complexul sa construiasca un mega-mall. Aici nimereste in inima unui amestec cultural dar si rasial. Pe o parte a strazii numai negustori arabi, pe cealalta negustori israelieni care coexista in pace. Intamplarea face ca cel mai pronuntat agnt izraelian sa se indragosteasca de o tanara palestiniana.
Cel mai prestigios si probabil singurul efect special al filmului care merita mentionat este in acelasi timp si personajul secundar al filmului. Are o umflatura in dreptul prohapului care pare ca are o viata separata de Zohan. Zona din dreptul obiectului sau obiectelor genitale capta proportii hiperbolizate, care nu se poate sa nu sara in privirea spectatorului la fiecare miscare a lui Zohan, fiecare picior miscat, sau fiecare dans, pentru ca asta face mai tot timpul, isi invarte pelvisul ca un giroscop scapat de sub control.
Rivalul sau, Fantoma – John Turturro este la fel de debil-simpatic ca si Zohan. Bucuros si mandru de fapta sa (l-a omorat pe marele Zohan) se comercializeaza in asa hal incat ajunge mare erou si antreprenor de lant de restaurante de fast-food in Palestina. Intra in scena colegul de scena al lui Sandler, Rob Schneider. De data aceasta este taximetrist si terorist, care il depisteaza pe Zohan in viata si nevatamat, in America, sub numele de Scrappy Coco. Pe langa Rob Schneider, mai apar intr-o inundatie de scene cameo John McEnroe, Chris Rock si George Takei, cu putin screen-time pentru vesnic enervanta-obosita diva Mariah Carey, si Henry Winkler. Asta nu denota decat ca Zohan este un film care a fost scris la cald, in grup, in graba, gluma cu gluma cat sa incapsuleze cat mai repede destul scenariu pentru un film care are putine de zis dar consistente de fapt.
Zohan este cel mai debil-mintal film cu putinta cu cele mai debil-mintale personaje pe care mi-au fost date sa le vad vreodata, dar nu poti sa te abtii sa nu razi cand trei palestinieni suna la linia fierbinte a Hezbollah, care este blocata pentru ca anumite negocieri cu Israelul sunt in plina desfasureare, dar urmeaza sa fie redeschisa dupa esecul negocierilor. Finalul filmului care ii reuneste pe cei 2 teroristi in fata unei terte aminintari in partea poporului american traditionalist, adica taranoi obositi care inca odata fac reclama buna Texasului, mi se pare la fel de interesant ca a atarna pe balcon afara si a spala geamurile intr-o dimineata de duminica, cand toata lumea e la biserica.
Zohan chiar reuseste sa fie o comedie interesanta care parodiaza acolo unde doare mai tare punctul de vedere politic a doua natiuni, care sunt antrenate intr-un vesnic razboi de neintelegeri deloc amuzante pentru ambele popoare.