Pe valea paraului Visa, inconjurata de stejari batrani, se afla statiunea Ocna Sibiului, cunoscuta din timpuri stravechi pentru sarea care se gaseste din abundenta in aceste locuri
Nu se stie cu exactitate cand a inceput exploatarea sarii la Ocna Sibiului, cert este ca grecii si scitii faceau comert cu aceasta resursa minerala, extrasa de traci si daci, lucru continuat mai tarziu de romani. Aceste zacaminte pe care natura le-a daruit acestor locuri au facilitat aparitia asezarilor umane inca din timpuri preistorice. Prima atestare documentara apare in anul 1263, sub numele de Terra Wiz. In 1598, ambasadorul imparatului Rudolf al II-lea s-a tratat si s-a vindecat in urma bailor facute aici. In anul 1820 se efectueaza pentru prima data o analiza stiintifica a apei, descoperindu-se inca o data puterea tamaduitoare a acesteia. Dupa aceasta data, incepe amenajarea treptata a statiunii. Intre 1906 si 1909 s-a construit complexul balnear actual – format din pavilionul central si stabilimentul balnear.
Lacuri miraculoase
Principala atractie a acestui loc o reprezinta cele 52 de lacuri formate in urma prabusirii unor mine de sare. Cu o salinitate medie de 300 de grame/litru, lacurile de aici sunt, alaturi de cele de la Sovata si Ocnele Mari, pe primul loc in Europa (si nu numai) datorita efectului de heliotermie. Apele si namolul sunt folosite pentru tratarea reumatismului cronic, in orice faza s-ar afla, a afectiunilor neuromotorii si a unei game largi de afectiuni ginecologice. Pe de alta parte, namolul – care contine vitaminele B2, B12, C, E, PP, hormoni si substante organice biostimulante – confera procedurilor aplicate aici posibilitatea producerii de anticorpi, desensibilizare si asigura un echilibru mineral stabil in organism. Baza balneara dispune de toate dotarile pentru efectuarea impachetarilor cu namol si parafina, electroacupunctura, masaj, bai clorurosodice la vana sau bazin, hidrokinetoterapie, pulverizatii sau electroterapie. Tot aici se afla si o sala de gimnastica pentru recuperare si intretinere. Pe langa bazele de tratament, statiunea mai cuprinde strandul cu lacurile Horea, Closca si Crisan, formate prin inundarea a sase saline vechi.
Caldura din adancuri
Rezervatia naturala „Lacul fara fund” face parte din complexul de ape sarate de la Ocna Sibiului. Lacul s-a format in 1775, pe locul salinei Francisc Grube, prin prabusirea tavanului acesteia. Importanta lui este data de fenomenul de heliotermie, ce se manifesta cel mai puternic aici, de altfel motivul pentru care locul a fost declarat rezervatie naturala. Dintre lacasele de cult iti recomand Biserica Brancoveanu si Biserica Reformata-Calvina. Prima a fost ctitorita de Mihai Viteazul la 1600 pentru ca, mai apoi, sa fie refacuta in anul 1701 de catre Constantin Brancoveanu. Picturile murale dateaza din 1723, iar in tabloul votiv apar cei doi domnitori. Biserica Reformata-Calvina dateaza din 1240 si este o bazilica romanica. Detine picturi murale din epoca Renascentista, realizate de Vincentius Cibiniensis in 1522, precum si un turn cu ceas, care functioneaza din 1787.
Propunere de weekend: Oslo
Oslo, unul dintre cele mai mari orase port ale lumii, este situat in partea nordica a fiordului cu acelasi nume. Urmele civilizatiei vikinge si-au lasat amprenta asupra sa, lucru ce poate fi admirat in cele 50 de muzee si galerii de arta pe care le vei intalni la tot pasul in capitala norvegiana. Pretul unui weekend este cuprins intre 303 si 349 de euro de persoana pe pachet, in functie de gradul de confort. Acesta include cazarea la hotelul ales pentru doua nopti, plus micul dejun si transportul cu avionul dus-intors.